Bine aţi venit pe site-ul Primăriei Comunei Cupşeni

Comuna Cupşeni este aşezată în partea central sudică a judeţului Maramureş, şi în cea nord-vestică a ţinutului Ţării Lăpuşului. Comuna este compusă din centrul de comună, Cupşeni şi 3 localităţi apaţinătoare: Costeni, Libotin şi Ungureni.
Oraşul cel mai apropiat de centrul de comună este Tg. Lăpuş, la o distanţă de 20 km, distanţa Baia Mare-Cupşeni fiind de 68 km. Legătura cu judeţul Cluj se realizează în direcţia Cupşeni-Gâlgău-Dej, distanţa fiind de 69 km.

Vedeţi şi: Cadrul geografic | Date fizico-geografice | Domeniul social | Populaţia | Economia |

Stimaţi cetățeni ai comunei Cupșeni

Stimaţi cetățeni ai comunei Cupșeni,
Preluarea conducerii primăriei Cupșeni a însemnat un pas important în viaţa mea profesională, dar reprezintă și un pas spre viitor pentru comunitatea care m-a ales ca primar. Vă mulțumesc pentru votul de încredere acordat în 5 iunie 2016 și voi face tot ceea ce stă în puterile mele să nu dezamăgesc. Reușita mea politică m-a adus în fața unei realități crunte, cu care încerc să mă acomodez și acum. Nevoile şi lipsurile cu care se confruntă locuitorii comunei, resursele limitate ale administraţiei publice locale şi timpul scurt pe care îl avem la dispoziție pentru a rezolva problemele stringente nu ne permit să ne lamentăm, ci ne obligă să căutăm soluții, chiar și acolo unde cei dinaintea noastră nu s-au gândit să caute. Sloganul cu care am venit în fața locuitorilor comunei Cupșeni a fost unul de schimbare în bine a vieții fiecăruia dintre dumneavoastră. Doar împreună putem contribui la creşterea gradului de bunăstare a comunei, acţionând unitar și hotărât. Mă bucur de sprijinul nemijlocit al președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, de ajutorul consilierilor județeni și am parte de o bună colaborare atât cu colegii primari din zonele limitrofe, cât și cu cei din întreg Maramureșul. Mă aflu la primul mandat în fruntea Primăriei Cupșeni și este un mandat în care îmi pun toate cunoștințele și priceperea în slujba dumneavoastră. Pentru a reuși, însă, am nevoie și de cooperarea fiecăruia dintre voi, iar problemele pe care le întâmpinați, vă rog să le semnalați administrației locale. Doar prin colaborare și bună înțelegere vom schimba cu adevărat fața comunei Cupșeni.

Al dumneavoastră primar,
Lucia Butcure
Attachment